Cei care își doresc să se relaxeze la plajă, dar nu vor să meargă până la Constanța, vor putea să se bronzeze chiar în București. După cum prevede proiectul autorităților, „Plaja Îngerilor” va fi cea mai mare plajă artificială din România.
„Plaja Îngerilor” ar urma să fie amenajată chiar pe Insula Lacul Morii, după doi ani de negocieri cu administrarea Apelor Române. Primarul Sectorului 6 a făcut deja primele declarații cu privire la cea mai mare plajă artificială din România.
„Amenajarea zonei de promenadă și a Insulei Lacului Morii – este un proiect pe care l-am deblocat și azi suntem în faza de implementare cu el. Lacul Morii, cu tot ce înseamnă zona de promenadă și insulă, se află în administrarea Apelor Române. Timp de mai bine de doi ani am muncit pentru a semna un protocol cu Apele Române din punct de vedere al preluării administrării la nivelul Sectorului 6 și, bineînțeles, că am reușit și, ulterior, am demarat procedurile legale pentru a realiza proiectul necesar pentru investiție”, a spus primarul. (CITEȘTE ȘI: Ce explicații au oferit cecenii, după ce unul dintre militarii ucraineni capturați are ochii învinețiți: ”A călcat pe greblă. Cred că aproape toţi reprezentanţii armatei ucrainene ar prefera vânătăi, în loc de gloanţe”)
Potrivit proiectului primăriei, plja va fi structurată pe trei nivele pentru cei care vor să alerge și două pentru socializare și relaxare.
”Lasă-ți sufletul liber” va fi zona pentru cei care vor să se relaxeze și să se bucure de timpul liber, Zona ”Joacă-te toată ziua” va fi exclusiv pentru copii, unde cei mici se vor putea distra. ”Sunt modern” este o zonă în care turiștii vor putea să se pozeze alături de un design inedit, cu asfalt colorat. În împrejurul său, va fi o zonă specială pentru alergat. (CITEȘTE ȘI: Actrița Maria Ploae la „Rețeaua de Idoli”: „Am rămas cu aceeași dragoste și admirație față de actori pentru că au o viață deosebită”)